Irigații
gazon/grădină

Sistemele profesionale automate de irigat grădina sunt o modalitate convenabilă care simplifică munca și, în același timp, ajută la reducerea consumului de apă. În timpul perioadelor secetoase, acestea mențin vegetația sănătoasă și întrețin corespunzător gazonul sau grădina. Sistemele de irigare sunt amplasate sub nivelul solului, de unde duzele de stropit (microaspersoare tip pop-up) se ridică la suprafață sub presiunea apei numai în timpul funcționării. La încetarea stropirii, acestea se retrag automat în pământ, făcând astfel posibilă utilizarea liberă a gazonului și tunderea acestuia. Duzele se montează pe aspersoare reglabile astfel încât să se poată acoperi toată zona ce trebuie stropită. Funcționarea întregului sistem este dirijată de un panou de comandă corelat cu un senzor perceptiv la starea vremii. Programarea regimului de stropire va lua în considerare starea vremii, precum și caracteristicile plantelor aflate pe suprafața deservită. În cazul ploilor, există un senzor de ploaie care oprește panoul de comandă și, implicit, stropirea.
În aceeași categorie se încadrează sistemele de irigat prin picurare a grădinilor. Sunt mult mai economice decât cele prin aspersie și, evident, ecologice, ținând cont că apa a devenit o resursă extrem de importantă. Dacă în cazul unui sistem de irigat prin microaspersie o bună parte din apa folosită se pierde prin evaporare sau ajunge direct în pânza freatică, un sistem de irigat prin picurare trimite apa exact acolo unde planta are nevoie: la rădăcină. Cantitatea de apă pe care o folosesc este mult mai mică, însă acest sistem de irigat se adresează exclusiv plantelor. Dar cum în grădină stau și oamenii, aceștia nu vor beneficia de răcoarea pe care o împrăștie un aspersor. Evaporarea apei înseamnă pierdere, dar prin această pierdere ia naștere atmosfera răcoroasă atât de apreciată într-o grădină.
Ca avantaje se enumeră doar câteva:
Echipa noastră montează și întreține echipamente de irigații produse de Toro (Statele Unite), Hunter (Canada), Irritrol și Rain Bird. Firma Toro are o experiență de aproape 100 ani (1914) în domeniul irigațiilor rezidențiale cât și pentru spațiile verzi comerciale: terenuri sportive și, mai nou, aplicații în agricultură.
Un sistem automat de irigații pentru grădini se compune din:

Irigații gazon/grădină

Dacă ții cont de aspectul gazonului și de confortul tău, îți recomandăm un sistem automatizat de irigare care este garanția unui gazon verde și sănătos. Deși pare costisitor la prima vedere, avantajele acestuia sunt nete: oferă eficiență maximă deoarece asigură un udat uniform și precis calculat, reducând astfel consumul inutil de apă și conferă peluzei aspectul uniform fără pete și buruieni. Sistemul de udare trebuie realizat înaintea gazonării deoarece conductele cu apă și aspersoarele sunt îngropate în sol. Pentru sistemele de irigații profesionale se utilizează echipamente produse de firmele Toro, Irritrol și Hunter, toate de proveniență americană..

Contactează-ne